sâmbătă, 25 iunie 2016

Cum castigi bani online din afiliere?

Cum castigi bani online din afiliere? Ai avut sau ai nevoie de niste bani pentru orice situatie, indiferent ca ne referim la achitarea ratei la banca pentru casa sau pur si simplu, doresti un anumit obiect si nu stii cum sa faci rost de bani pentru a-l cumpara. 
Bani din afiliere se pot face, iar asta nu presupune sa renunti la serviciul tau full-time. Afiliere, se poate face si part-time, iar in restul timpului poti sa iesi cu prietena sau nevasta la cumparaturi, poti sa mergi cu baietii la o bere.

plantum.ro
Hai să îți spun o poveste foarte interesantă despre cum poți să faci ceva bani în plus, cu efort minim. Nu, nu este un MLM, nici tranzacții Forex și nici nu trebuie să faci un efort care să te scoată din zona ta de confort.
Am stat de vorbă cu un afiliat 2Parale – Marius Lisaru, care a început să facă afiliere de prin 2011, pe vremea când se ocupa de câteva site-uri web și a găsit că afilierea ar fi o metodă bună prin care acele site-uri să producă și niște bani.
Ok, o să zici, dar băiatul ăsta le are cu internetul, cu site-urile, nu toată lumea se pricepe la asta.
Evident că nu.
De ceva timp însă, Marius nu a mai avut timp să se ocupe de site-uri și nici de marketing afiliat. Lucrând full-time în IT, este rugat deseori de prieteni, familie, rude sau cunoștințe să îi ajute cu o recomandare de laptop, telefon, monitor, tablete etc. Și el, priceput fiind, nu se dă în lături să le dea câte un sfat. Și câte un link de afiliat. 
Foarte bine, și? Pai și Marius a înregistrat un comision de 583,09 lei la Cel.ro, care a ieșit record la Dublu pentru Campioni și astfel că o să încaseze comisionul dublat. Doar de la o recomandare. Asta pentru că este priceput la IT și mai este și amabil cu cei care au nevoie de o părere.
Sigur fiecare se pricepe la ceva. E greu de crezut că nu ai și tu ceva anume la care să te pricepi și să poți face recomandări.
Uite aici, ca să te ajute să îți descoperi talentul ascuns, ai lista cu toate domeniile din care fac parte cele 500 (!!!) de programe de afiliere din rețeaua 2Parale:
Animale (3)
eLearning (2)
Mall online (9)
Asigurari (4)
Electronice (8)
Muzica & Film (2)
Auto (7)
Fashion (122)
Optica (6)
Bijuterii (14)
Financiar (11)
Pharma (10)
Birotica (9)
Flori (4)
Reduceri colective (1)
Cadouri (12)
Food & Drinks (13)
Servicii B2B (4)
Carti&Materiale didactice (18)
Home Deco (45)
Servicii B2C (3)
Ceasuri (16)
Imobiliare (1)
Sport & Pescuit (9)
Copii (40)
IT&C (38)
Suplimente alimentare (20)
Cosmetice (29)
Joburi (2)
Telecom (3)
Cursuri & Traininguri (3)
Lenjerie (6)
Turism (6)
Dating (2)
Magazine adulti (3)
Umanitare (2)
Divertisment (4)
Te-ai uitat bine? Imposibil să nu fi cunoscător de măcar una din ele, deși pun pariu că te pricepi la mai multe.
Plus ca vorbim de magazine online super cunoscute, de genul ElefantVodafoneOrangeEvoMag,DyFashion, MissGrey.
Uite, de exemplu, poți recomanda prietenilor sau rudelor de unde să își cumpere un ceas bun online, o bijuterie, un vin, decorațiuni mișto pentru casă sau gradină, cărți, un telefon, iar despre haine și pantofi nu mai zic, că la astea toată lumea se pricepe. Nu știi eterna întrebare: ” Băi, ai idee ce cadou să îi luăm lui Cutărică?”?

Ți-am atras atenția, dar nu ești încă lămurit? Iată ce anume trebuie să faci pentru a câștiga bani recomandând produse cunoscuților, în 10 pași super simpli:

  1. Stabilești exact care sunt zonele în care ai putea trece drept un cunoscător în fața prietenilor, familiei, rudelor sau colegilor.
  2. Îți faci cont de afiliat aici.
  3. Îți treci un site. Dacă ai un blog sau un alt site, e ok. Dacă nu, poți trece și adresa paginii tale personale de Facebook.
  4. Mai consulți o dată lista ariilor de expertiză și te apuci să aplici la programe de afiliere din categoriile respective. Categoriile le găsești în lista de mai sus.
  5. Esti atent la nevoile celor din jur și nu te dai în lături să oferi sfaturi și să faci recomandări de produse ale magazinelor în ale căror programe de afiliere ai fost acceptat – le găsești aici.
  6. Înainte să trimiți linkul către cel aflat în nevoie, trece-l prin platformă și transformă-l în link de afiliat. 
  7. Urmărești aici cum stai cu clickurile și conversiile și dacă cel pe care l-ai ajutat ți-a urmat sfatul.
  8. Dacă te-a crezut pe cuvânt și a cumpărat, poți să îi faci cinste cu un suc, din comisionul pe care îl vei încasa.
  9. Repeți așa în continuu de la nr. 5 în jos. 
  10. Urmărești Blogul 2Parale și pagina de Facebook, că poate încet-încet, o să înceapă să îți placă și o să vrei mai mult de la marketingul afiliat.

sâmbătă, 11 iunie 2016

Cumperi si castigi!

Cumperi si castigi! Sunt campanii promotionale prin care magazinele fizice si cele online, urmaresc sa-si fidelizeze clientii, sa atraga clienti noi si mai aleze sa ruleze marfa. 

Pana pe 19 iunie, FashionDays desfasoara o campanie, avand sloganul "TIME TO WIN A MINI"




Cumperi produse de minim 300 lei si intri in concurs. Premiul este un Mini One. In plus, saptamanal, se ofera 5 vouchere in valoare de 500 lei. Gasiti detalii, accesand pagina concursului.

Zilnic sunt reduceri, iar in week-endul 11 - 12 iunie se desfasfasoara evenimentul 7 reason to be happy, cu reduceri de 25% la 7 categorii de produse:

pentru femei: jeans, sandale, rochii, tenisi, ochelari de soare, tricouri, textile pentru casa
pentru barbati: jeans, incaltaminte casual, tenisi, tricouri, ochelari de soare, camasi, textile pentru casa

Campania "HAI LA SHOPPING"

Este organizata de site-ul  declub.ro se desfasoara in perioada 10 iunie - 10 iulie, deci pe perioada Campionatului European de fotbal din Franta. Mecanismul campaniei este simplu:comanzi online de minim 100 lei si participi la concurs. Avand in vedere, ca se gasesc costume de baie ieftine cu preturi  de la 59 lei si rochii elegante de seara de la 50 lei, e usor de intrat in concurs. 
  • Marele premiu: 3 nopti cazare cu mic dejun la un hotel de 3* sau 4* in orasele Milano, Paris sau Viena in lunile august, septembrie sau octombrie, transport dus intors cu avionul si numerar 500 Euro. Castigatorul poate alege orasul favorit dintre Milano, Paris sau Viena si luna calendaristica ( august, septembrie sau octombrie )
  • Trei premii de consolare: Voucher in valoare de 300 lei valabile 12 luni.



Bafta!